Un ţânţar cu bocăncei,
Peticiţi, cu tălpi din tei,
Ciorapi în călcâie rupţi,
Pantaloni pătaţi, cam scurţi,
O bluziţă gri, uzată,
Se foia prin curtea, toată!
.
Necăjit era din zori,
Că se zvârcoli prin flori,
Căutând un ochi de apă.
Uite, gâza se adapă,
Iar el n-a găsit, sărmanul,
Să-şi spele trompa. Curcanul
.
Lungindu-şi moţul uşor,
Cu aripa la picior,
Se rotea şi îl mustra:
-Să te speli? Apă ai vrea?
Ai rămas pătat de sânge,
C-ai ciupit un puşti şi plânge.
.
Eşti un vampiraş, ştim noi!
Mergi în codru, în zăvoi,
Şi hrăneşte-te cu fragi,
Că chinui copiii dragi.
Haide, fugi, lasă-i în pace,
Ce, doar sângele îţi place?
.
Ţânţarul oftă, să ştiţi,
Şi rosti: - Eu nu am dinţi!
Am o trompă mititică,
Ce-l străpunse pe Mitică,
Pe Ana, şi n-aş fi vrut,
Dar burtica mi-a cerut...
.
Curcanul s-a încruntat.
Dând din plisc a constatat,
Că nici el nu are dinţi,
Nici cocoşul! Scos din minţi,
Căci provoacă "mâncărici",
Înhăţă ţânţarul: "Plici!"
Şi din ţânţar, dragii mei,
Au rămas doi bocăncei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu