Cu ochelarii pe nas,
Cu blândeţe multă-n glas,
Părul ca fulgul de nea,
Aşa e bunica mea!
O privesc şi parcă este
Zâna bună din poveste.
Atunci când o vizitez,
Mă simt de parcă visez.
În căsuţa mititică,
Mirosind a levănţică,
Totu-i curat, ordonat,
Şi mă simt ca-ntr-un palat!
Dintr-o vorbă şugubeaţă,
Multe lucruri mă învaţă!
Şi în privire-i găsesc,
Mustrarea când mai greşesc.
Seara când merg la culcare,
Patu-i curat şi e moale,
Cu cearceafuri apretate,
Fine şi înmiresmate.
Şi cu har, poveşti îmi spune,
Despre prinţi şi zâne bune…
Nu ştiu cât a povestit,
Că îndat’ am adormit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu