duminică, 22 februarie 2015

Iz primăvăratic - Poezie pentru copii



Tot mai sus îşi saltă cerul,
Poala plină de senin.
S-a dus crivăţul şi gerul,
Neaua este un râu lin;
Şi-au venit păşind alene,
Zile lungi clipind din gene.
.
Trupul solului e-n tină,
Îmbibat de apărie.
Dealul, câmpia vecină,
Stau în haină pământie.
Astru se scaldă în ape,
Primăvara e aproape.
.
Găzduiţi de rămurele,
O ceată de guguştiuci,
Şoptesc unor păsărele:
-Ne vorbeaţi c-am fi uituci...
Ştim ce anotimp s-arată,
Zâna caldă, verde toată!
.
Vine vâjj, o boare lină,
Şi în treacăt a stârnit
Ca un cânt de mandolină,
Iz de crud, iar umezit
Solul şi-a expus în fală,
Mări de verde-n trup şi poală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu