Povestea bursucelului orfan

Într-un loc, v-aş spune unde
Dar nici eu nu ştiu precis,
Unde visul se ascunde,
Sau ia cina Astru-ncins;
Trăiau doi bursuci şi-un pui,
Şi-un orfan al nu ştiu cui.
.
L-au găsit în toi de noapte,
Covrigit pe o surcică,
Cu năsuc, labe-ngheţate,
Dârdâind de frig şi frică,
Fără mamă lângă el,
Uf, sărmanul bursucel!
.
Cum să laşi un suflet care
N-are casă, alinare,
Nici măicuţă protectoare?
Nu-i uman, şi-i trist, şi doare...
L-au luat pe puişor,
Să se joace cu al lor.
.
El avu părinţi, căci spuse
Printre lacrimi şi suspine.
Însă gerul îi răpuse,
Gerul crunt din ierni haine,
Rămânând al nimănui,
Un orfan...şi încă pui!
.
Acum, bucuros mai este
Că are părinţi şi el!
Măicuţa îl ocroteşte,
I-au luat şi cojocel,
La fel ca la puiul lor,
Poznaşul de frăţior!
.
Când se joacă vor să-ntoarcă
Bârlogul pe zece părţi!
Când se potolesc sunt leoarcă
De efort, ca-n alte dăţi;
Părinţilor le sunt dragi,
Fiindcă-s "dulci", parcă-s doi fragi!
.
La final de poezie,
Patru rânduri mai depun:
Sufletul e-o bogăţie
Când e luminos şi bun,
De poate dosi în el,
Un alt pui, un sărmănel...