Din foşnetul verii - Sonet

Sus, privelişte bogată a colinei solitare.
Jos, câmpie croşetă cu o holdă verzulie,
Presărată cu maci roşii, fâlfâiri de ciocârlie,
Şi gângănii ce au zoruri prin străfund de coridoare.

Vară îmi strecori şireato, fioruri prin toate cele!
Ai venit cu poale fine şi desculţele picioare,
Pe cărări bătătorite cu alaiuri uimitoare,
Vers de păsări, armonie şi iubiri ca în nuvele.

În zori îmi deşerţi lumină, murmur, rouă prin grădină,
Şi o boltă azurie, leneveală de vântoasă,
Ce-a uitat să şteargă praful de pe-o trestie poroasă;
Şi îmi suni frunzele-n codru într-o fremătare lină.

Hai, aşează-te pe-o rază, şi rămâi la noi, acasă,
Să îţi simt mireasma ierbii pusă-n brazde de o coasă.