Sub ropotul ploii - Sonet

Cade noaptea. Lent îşi face rugăciunea şi un spin.
Cerul îşi adună norii şi îi umple ireal,
Vântul geme, ploaia vine într-un ropot infernal,
Jalnic plopii-şi mişcă frunza, îndoinduse-n suspin.
.
Peste-a lumii amorţire, bolta parcă a plesnit.
Se prăvale cenuşie, până solul l-a atins
Într-o-mbrăţişare sumbră, crâncenită l-a încins
Cu trei fulgere sinistre, tunete ce-au zguduit...
.
Ţarina e-ngenuncheată, dealurile şopotesc.
În codrul întunecat, peste păsări e rumoare,
Răscolindu-le din rost, ţin sub ude, aripioare,
Mogâldeţele golaşe, grijulii le ocrotesc.
.
Apele ţâşnind din matcă, s-au întins peste câmpii,
Solu-i cufundat în rugă: "Doamne, nu mai da urgii."