Recunoştinţă - Poveste în rime cu tâlc

Într-un coridor în sol,
Doi şoareci, copilul lor,
Şi bunicii bătrânei,
Îşi duceau traiul, ehei!
Ca în sânul lui Avraam,
Stres n-aveau, baremi, un dram!

Părinţii munceau cu spor,
Cărau spice de mohor,
Boabe de secară, grâu,
Aduceau apă din râu,
Iar bătrânii roboteau
Prin ogradă. Toţi munceau!

Şi ăl' mic cât un bondar,
Primi un abecedar,
Căci în sol, şcoală, n-avea;
Dar buni se străduia
Să îi fie mentor bun,
Şi citea strună, acum!

Ba ştia şi număra!
Când surcele aduna,
Vigilent le calcula,
Punând opt în sarsana:
"Opt trăistuţe, câte opt..."
Eu, ca el, s-adun nu pot!

Bunicuţa se-ngrijea
Şi de prânzuri, şi gătea
O supă de spicuşor,
Şi-l hrănea pe puişor,
Îndemnându-l: "Papă tot,
C-o să creşti chipeş, socot!"

Apoi mititel aşa,
Farfuria îşi spăla,
Cocoţat pe-un scăunel,
Nu mai mare decât el;
Şi rostea că-i bucuros,
Că şi el e de folos.

Părinţii îl adorau,
Bunicii îl lăudau
Că nu au văzut defel,
Un harnic mai sprintenel,
Şi că-n bătrâneţea lor,
El e susur de izvor!

Cum să nu-l iubeşti pe pici,
Când cu braţe calde, mici,
Cuprindea mama cu drag,
Când se arăta în prag,
Şi-i spunea că numai ea
E lumina-n viaţa sa!

Şi-au trecut toamne, trecut...
Ani tihniţi s-au petrecut,
Şi voiosul şoricel,
S-a făcut un voinicel
Ce-i sprijin neîntrecut,
Celor dragi ce l-au crescut.

Mulţi copii, azi, au ştiinţă,
El, numai recunoştinţă!