Cine munceşte şi strânge - Fabulaţie pentru copii

Colo-n jos, spre râu hoinar,
Cu un zumzet somnoros,
Stă la umbră un bondar,
Murdărel, morocănos,
Că e cald, pusnic mereu,
Doar el şi cu Dumnezeu.

În maieu, un gândăcel,
Spionându-l cam pieziş,
Cată umbră. Uşurel,
Se aşează sub măcriş.
Să adoarmă, mult ar vrea,
Pe iarba ca o saltea.

Un cosaş desculţ şi mic,
Cântă pe un povârniş.
Pe o rapiţă-n ilic,
Venită din luminiş,
Albinuţa ia nectar,
Cu un zumzăit bizar.

Tot trebăluind cu spor,
Cercetează pe cei trei.
Chibzuia că e uşor
Să te relaxezi de vrei.
Însă iarna-i schimnică,
Lungă şi potrivnică.

-Trezirea! strigă spre ei.
Trândăviţi, nu zic că-i bai,
Dar la iarnă, dragii mei,
Traiul nu va fi ca-n Rai.
Oropsiţi în sol veţi sta,
Şi de foame veţi răbda!

-Ha! Ha! râseră în cor.
Pân' la iarnă e un veac!
Pe-aşa soare ca-n cuptor,
Lenea noastră n-are leac!
Şi-apoi insolaţia
Rupe meditaţia!

Şi-au pierdut vremea, trei luni,
Cu nopţi scurte, zile lungi,
Până bolta-n urâciuni,
Se-nţoli c-o haină-n dungi,
Albicioasă, cenuşie,
Cu o trenă plumburie.

Glasurile s-au curmat,
Vânt aspru a izbucnit.
Gândacul înfrigurat,
În sol umed s-a pitit.
Bondarul stă amorţit,
Cosaşul e rebegit.

Ici, în stupul curăţel,
Având hrană berechet,
Albina e-n pătucel.
Mierea-n fagure-i buchet!
Şi dintr-un castron micuţ,
Îşi hrăneşte un puiuţ.

Ca o morală:

Cine munceşte şi strânge,
Iarna n-are ce se plânge!