Îmi salt
mâinile din poală cu smerenie candidă,
Să fac gest de
apărare când văd guri rudimentare,
Care flecăresc
stupide, - vai, ce lume insipidă!-
Și le țin ca
scut pe suflet...cuvântul scornit mă doare.
Mi s-au
înscenat diverse, - ticăloasă-i gura lumii! -
Am fost moartă,
am fost vie, m-au lovit cuvinte grele,
Azi, mireasa
unui mire ce nu-l știu...esența glumii
E să-mi pună
probitatea în supliciu și atele.
Mitomanii patologici
cred c-au flămânzit de-o vreme,
Se hrăneau pe
lângă mine și n-au mai primit nimica,
Furibunzi de
ignorare screm diverse teoreme,
Și trag
clopote-n falsete expunând frustrarea, pica...
Îmi țin palmele
spre frunte, protejându-mă orbește,
Să nu mă atingă
lava din vorba ce biciuiește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu