De pe un ogor,
sonor,
Vine-n foșnet un
mohor,
Să anunțe
printre ierburi,
Să își lase
tihnă, treburi,
Și să fugă cât
mai pot.
Mătrăguna în
capot,
Mestecând într-o
oliță,
S-a dus ca o
șopârliță.
Ajunsă sub un
buștean,
Iscodi pe-un
leuștean
Dacă știe ce
se-ntâmplă.
Volbura albă la
tâmplă,
Respirând greoi,
ciudat,
Cu obrazul
inundat
De lacrimi și
uscăciune,
Șoptește o
rugăciune.
De niciunde,
musafir,
Un susai, un
pui, un fir,
Pistruiat,
foșnind agale,
Le-a spus c-a
văzut în cale,
Buruieni ce s-au
uscat.
În derută, a
căscat,
Și a ațipit
îndată,
Sub o roiniță
fardată.
Cu ochii rotunzi
și goi,
Brusturile
vădăoi,
Tușește
dregându-și glasul,
Își șterge
frenetic nasul,
Și zice
încetișor:
”M-am pleoștit
și simt că mor.
Frunzele au
prins rugină,
Am artrită și-o
angină…”
Un scaiete-n moț
cromat,
De o nalbă
rezemat,
Hop! s-a
prăbușit pe burtă.
”Viața noastră-i
tare scurtă…
Nu mă simt un
condamnat!
- murmură lent,
resemnat -
Veseliți-vă!
- îndeamnă -
C-a venit bogata toamnă!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu