Am girat cu-o
insomnie unei tainici nopți de vară,
Să prind un
oftat de floare evadând dintre petale,
Să văd lanul de
lavandă cum naște parfum ce zboară
Prin zefir ce
se alintă și se scurge-n văi, agale.
Vreau să mă
strecor în noapte să-mi scot visele din cușcă,
Ce le-am
ferecat când spaima îmi turna pe răni otravă,
Mă frigea așa
cumplit, și simțeam cum carnea-mi mușcă,
Și am rezistat
rănită, nu știam cât sunt de gravă...
N-am
strigat...am strâns de-a valma uneltiri și acuzații,
Și mi-am
înfășat răbdarea ca pe-un prunc, călcând tăciuni,
Am fugit cu ea în
brațe, pentru nouă generații,
Și am fost atât
de arsă, doar din pulberi să m-aduni...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu