Se perpelește vara - autor Aurora Luchian

 

Se perpelește vara pe-un ultim rug fierbinte,

Și-și șterge ochii galbeni sub bolta franjurată,

Cu trena sfâșiată și fără-ncălțăminte,

S-ascunde prin tufișuri cu fața-nlăcrimată.

 

Îi scade ziua ritmic, grăbită, tot mai mică,

Într-o lumină pală ce trage ca să moară,

Iar noaptea crește-n fașă și tremură de frică

Căci pierde din seninuri și-n friguri se-nfășoară.

 

Se zvârcolește vara, se-năbușă-n durere,

Că au migrat și păsări și visele ei toate,

Și-n miriștea pustie mai capătă putere,

Găsind un mac târziu, prin buruieni uscate.

 

Culeg un ultim zâmbet din bucuria-i stinsă,

Și-i spun „Cu bine, vară, frumoasa mea distinsă!”