Printre faldurile verii - Poezie pentru copii

Într-o lume de mister,
Într-un buzunar de cer,
Plânge norul, pitulat,
Că e alb-imaculat,
Gol, pufos, ca şi o frişcă,
Rareori, vântul, îl mişcă.
.
Stăpân ca pe holda lui,
Soarele trudea hai-hui,
Printre lanuri pârjolind.
Spicul trosni a suspin,
Se frânse de greutate,
Ca un moş adus de spate!
.
Sub o pălămidă, mic,
Slăbuţ, miop şi peltic,
Melcul stă lipit de sol.
Nu vă mire că e gol!
Cum să ţii veşmânt pe tine,
Când e cald de pici pe vine?
.
Măsălariţa şopti,
- Căpşorul nu-ţi roti,
Melcu-i nud, cred că-i dement...
Loboda privi discret.
Buruienile jenate,
Ţin privirile-ntr-o parte!
.
-Ce să spun, v-aţi ruşinat!
Sare ciocârlanu-ndat.
Şi eu aş sta despuiat,
Dar Domnul m-a îmbrăcat
În penaj, uf, mă sufoc,
Mor în zilele de foc!
.
Vocile, treptat, s-au stins.
Un broscoi şedea întins,
Pe o plantă ce plutea.
Libelula-l răcorea,
Dând din aripi la-nălţime,
Iscând unduiri sublime!
.
Vântul veni rostogol,
Căzuse de pe un nor.
Şi făcând luxaţie,
Stârni animaţie,
Că-i ursuz şi acum bate,
Când din faţă, când din spate,
Fluturând de supărare,
Trena sa răcoritoare!