De ce aţi ucis pădurea mea? - Povestea unei păduri

În pădurea îmbietoare,
Cu tufe, fructe şi răcoare,
Domneau în plină armonie,
Mulţi urşi cu blana maronie,
Mistreţi, vulpiţe impozante,
Bursuci cu dunguliţe late,
Familii de arici şi şerpi,
Iepuri grăsuni, ciute şi cerbi,
Pârşi mititei cât o ulcică,
Şi haite de lupi, fără frică.
.
Din arbori lungi, înflăcărate,
Ecouri dulci de-naripate,
Se auzeau din depărtare,
Ţinând pădurea-n sărbătoare.
Noian de mierle, turturele,
Şi sturzi, şi cuci, şi rândunele,
Privighetori şi prepeliţe,
Şi pitulice, păuniţe,
Fazani şi alte păsărele,
Care cântau pădurii mele!
.
Dar într-o zi, ce întristare!
Au năvălit crunte topoare,
Şi camioane zgomotoase,
Drujbe brutale şi tăioase,
Şi-au doborât fără-ndurare,
Toţi arborii semeţi din cale,
Rărind pădurea strămoşească…
Hapsâni şi fără să gândească,
Au semănat temeri şi plânset,
Goană prin păsări şi mult scâncet
De pui micuţi şi dezgoliţi,
Fără de cuib, neocrotiţi…
.
Fug păsările-n zbor haotic,
Căci dintr-un loc părând exotic,
Stau cioturi ca drept mărturie
C-a fost pădure… Azi, urgie!
Unde să-şi crească puişorii?
Unde să stea când aprigi, norii,
Vor deşerta ploi nemiloase,
În toamne reci şi cu vântoase?
Dar animalele, sărace?
Vor imigra toate, încoace,
Spre orăşele şi cătune,
Când foamea grea îi va răpune.
Fără pădure, viaţa-ntreagă,
Va fi şi dură şi pribeagă…
.
-E crimă! Genocid! strigase
O turturică ce-şi lăsase
Puiul în cuib, în aşteptare,
Să îi aducă de mâncare.
Cu patru gâze-n guşa mică,
Îşi frânse zborul pe-o surcică.
-Unde-i stejarul, cuibuşorul?
Pe unde-mi zace puişorul?
Unde-i perechea? Cât ne-am iubit!...
Şi-a plâns, şi-a plâns, pân-a murit.
-----------------------------------------------
Pe asasini îi întreb aşa:
De ce aţi ucis pădurea mea?