Oştenii primăverii - Poveste pentru copii

Primăvara a chemat

Oştenii şi-au alungat
Iarna aspră, iarna albă,
Că nu ne mai este dragă.
Au ieşit cu mic cu mare,
Ca în zi de sărbătoare,
Ghioceii credincioşi,
Şi brebeneii frumoşi,
Viorele zâmbitoare,
Voluntari de pe răzoare,
Iar din codru dezmorţit,
Toporaşii s-au unit,
Şi-au gonit-o fără milă!
Stând într-o râpă umilă,
Chibzuieşte: Să se ducă
Degrabă ca o nălucă...
Să mai zăboveasc-o vreme,
Şi să lupte? Ah, se teme,
Oastea-i dură, voinici mulţi,
Mai bine s-ar duce-n munţi.
Rănită, parcă-i turbată!
A mai scuturat o dată,
Un cojoc cu găurele,
Căzând opt fulgi ca opt stele,
Însă soarelui nu-i scapă,
I-a făcut şiruri de apă.
Învinsă, pâş, pe tăcute,
S-a pierdut pe-o crestă-n munte,
Strigându-i la surioară:
-Cu bine, tu, Primăvară!