Şi-a pus soarele, bundiţă

Soarele plăpând, se duse,

Sfâşiat de-al verii, dor.

Căpşorul cald, îşi puse,

Pe o pernă, pe un nor.

N-are somn, uf, meditează!

Când Vântoasa-l salutase,

Călătoare prin amiază;

Pălăria îi mişcase.

O ţinu cu mâna, bine,

Dar puştanul ei, hoinar,

Ţopăind viclean…în fine!

Veni de sub un tufar.

Zvâcni, de foşni şi via,

Şi se repezi spre soare,

Înhăţându-i pălăria,

Brrr, ce suflu de răcoare!

Pipăindu-se cuminte,

Iată nu-i! Sărind în grabă,

Îl rugă cu glas fierbinte:

-Dă-mi-o, fii băiat de treabă!

-Lasă, e decolorată!

Pune-ţi o căciulă groasă,

Că în zori, doamna Brumată,

Nu va fi prietenoasă!

Scotocind prin sertăraşe,

Găsi un fes cu blăniţă,

Şi-n dulap, pe umeraşe,

Haine groase şi-o bundiţă.

Fără pretenţii şi fiţe,

În picioarele de ceară,

Şi-a tras nişte cizmuliţe,

Şi se simte ca în vară!