Iarna, căpăcele, pune,
Într-o noapte nesfârşită,
Apoi a plecat spăşită.
Dar se înturnă, nu-i şagă,
Căci uitase o desagă
S-o deşarte ca în basme,
Salvând noaptea de fantasme.
Migăloasă, deh! din fire,
Începuse să înşire
Promoroacă-n văluri fine,
Peste pomi să îi aline.
Gerul muşcase din ramuri.
Vântul a crezut că-s flamuri
Şi le-a fluturat în van,
Şi trosnea ram, după ram...
Acum albe şi cochete,
De la stelele-n buchete
Stau semeţe, se admiră
Că-s frumoase. Nu mă miră!
Vântul iar s-a răzvrătit!
Gerul panicat, vădit,
Le-a suflat să întărească
Toată pulberea cerească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu