vineri, 24 aprilie 2015

Şchiopăturile din unele şcoli - Pamflet


Din torentul de idei ce au fost cândva sprinţare,
Tăioase, usturătoare, ca pe rană când pui sare;
A ieşit plutind doar una, o defunctă, un strigoi,
Şi mă îmboldeşte aprig, să scriu ce mai e la noi.

Eu nu plăsmuiesc bilanţul unei zile de infern,
Nici cum zi de zi, amicii, mişeleşte, laşi, se cern.
Nici cum dizabilitatea e privită drept paria,
Nici că-n ţară legea-i scrisă să o-ncalci vârtos, de-ai vrea.

În şcoli de vezi “strâmbăciunea”, diferenţe-ntre copii,
Date-au fost cu “mir de şpagă”, dascălii. Aha, nu ştii
Că ai pus în plic, din conturi, sutele de euroi…
Prinţul aibă note mari, cei sărmani sunt plozi de boi.

Dacă eşti un mediocru şi BAC-ul îţi dă fiori,
Unge cadrele "mânjite", (Corupţi şi corupători!)
Şi o ploaie de lucrări, gemene, (ce trist!) apar,
Ca trase la indigo! Ce ruşine! Ce hilar!...

Ca studentă e ok, plata o faci în natură.
Dacă profu-i dereglat, scrâşneşte-n silă, îndură,
Până când prestezi servicii pentru notă, un simbol,
Că dacă n-ai învăţat, dosu-i gol, capul tot gol.

Eu am mai zărit o plagă, adâncă precum un hău,
În Şcolile Speciale, unde teoretic, zău,
E perfect, cum UE cere, condiţii de nedescris,
Însă doar la suprafaţă, că astfel nu aş fi scris.

Cică au cadre corecte, psihologi şi pedagogi,
Au, nu neg, dar au lacune: indolenţă! Tu să-i rogi,
Ba să plângi, (cu drept deplin) pe puşti să-l ţină la ore,
Să-nchizi ochii de-i bătut, ori sedat, de nu: “I'm Sorry”!

Îndrăzneşte a te plânge, apoi vezi avertisment:
“Ia-l şi du-l la altă şcoală, să văd unde că-i dement!”
Înghiţi goluri resemnat, doar televiziunea-ţi zic,
Îi purifică şi pică de la mare pân’ la mic!

Iar defuncta mea idee a născut în timp, ehei!
Că a mai găsit “rugină” la conducătorii zei,
Ce-au rămas din comunism, schimbând straie de şpăgari,
Eu am fost cuviincioasă, un bunic le-a spus: măgari!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu