M-aș duce la reparat,
Un cârpaci ca
să mă dreagă,
Că-s o inimă
beteagă...
Căci de când
m-am separat
De creier, un
iscusit,
M-am muiat și
sunt naivă,
O bleagă
vegetativă,
Mulți perfizi
m-au folosit.
Și m-aș duce,
am mai fost,
Să-mi cârpească
o bucată,
Să mă țină
ferecată,
Undeva, la
adăpost.
Să-mi croiască
petec dur,
Fără milă și
căldură,
Că mulți semeni
mă vândură...
Să fiu strong,
fără cusur!
Sfâșiată în
bucăți,
Am ajuns o
„Fefeleagă”,
Iar cârpaciul:
„Ești o bleagă!
Taci...ca-n
zece judecăți!”
Șed cu ochii în
pământ,
Astupând
sfioasă, rana,
Care sângera
sărmana,
„Dacă mor?” Mă
înspăimânt...
„O să mori de
la cârpeli,
Ești un boț din
bucățele,
Răritură de
rețele,
Din iubiri,
trădări, greșeli...
Cât să cos? Ce
să mai cos?
Că ai răsfirat
prin lume,
- prostuțo, să te consume -
Firmituri
nesățios,
Puritate-n
sentiment,
Taine, frici,
iubiri, aleanuri,
Ți-ai făcut
vise și planuri...
Cum să cos
fragment, fragment...?
„Nu mă dojeni,
că fug...
Doar
o-mpunsătură dură,
Și de lunec ca
pe zgură,
Voi arde pe-un
ultim rug.”
M-a cusut,
muștruluit,
Iată-s inima
cârpită,
Rănită și
pieticită,
Da tot nu m-am
lecuit!
Nu mai merg, să
știu că mor,
De jenă, la
croitor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu