M-aș duce la reparat,
Un cârpaci ca să mă dreagă,
Că-s o inimă beteagă...
Căci de când m-am separat
De creier, un iscusit,
M-am muiat și sunt naivă,
O bleagă vegetativă,
Mulți perfizi m-au folosit.
Și m-aș duce, am mai fost,
Să-mi cârpească o bucată,
Să mă țină ferecată,
Undeva, la adăpost.
Să-mi croiască petec dur,
Fără milă și căldură,
Că mulți semeni mă vândură...
Să fiu strong, fără cusur!
Sfâșiată în bucăți,
Am ajuns o „Fefeleagă”,
Iar cârpaciul: „Ești o bleagă!
Taci...ca-n zece judecăți!”
Șed cu ochii în pământ,
Astupând sfioasă, rana,
Care sângera sărmana,
„Dacă mor?” Mă înspăimânt...
„O să mori de la cârpeli,
Ești un boț din bucățele,
Răritură de rețele,
Din iubiri, trădări, greșeli...
Cât să cos? Ce să mai cos?
Că ai răsfirat prin lume,
- prostuțo, să te consume -
Firmituri nesățios,
Puritate-n sentiment,
Taine, frici, iubiri, aleanuri,
Ți-ai făcut vise și planuri...
Cum să cos fragment, fragment...?
„Nu mă dojeni, că fug...
Doar o-mpunsătură dură,
Și de lunec ca pe zgură,
Voi arde pe-un ultim rug.”
M-a cusut, muștruluit,
Iată-s inima cârpită,
Rănită și pieticită,
Da tot nu m-am lecuit!
Nu mai merg, să știu că mor,
De jenă, la croitor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu