Se duc părinți noștri... - autor Aurora Luchian

 

Se duc părinții noștri, plăpânzi, înspre ”apus”,
Ieri te-ncurcau cu sfaturi, iar astăzi, iată, nu-s!
Se duc spre infinit, într-o odihnă lină,
Lăsând un gol imens...sunt fiica orfelină...

Ne părăsesc părinții, împuținați de boli,
Într-o tăcere sacră, cu alb velin de coli,
Și nicio rugăminte, suspin, și plâns, și dor,
N-o să le-ntoarne calea...e drum nemuritor.

Apun îndurerați căci fii sunt departe,
Cu rostul lor în viață, și parc-ar fi pe Marte,
Atât de rar ajung...și restul de cuvinte
Le spun în rugăciune, și la icoane sfinte.

Se duc părinții noștri...un abandon meschin,
Ne sfâșie durerea când știu că nu mai vin...

Plouă ca din raiuri - autor Aurora Luchian

Îmi scot șalul de pe umeri, pe o ploaie infernală,
Să mă spăl de ura lumii, vorbă crudă și poveri,
Voi păstra în amintire un blestem din primăvară,
Unde tata și-a dat suflul, măcinat de boli, mai ieri...


Curge ploaia cu șiroaie încercând să dilueze
Răutatea azvârlită de o gură-nveninată,
Spăl și demnitatea-n treacăt, și-i dau sfat să nu cedeze
Pizmei ce-a-mproașcat păcatul...Domnul dă nota de plată.


Nici furtuna, nici prăpădul, nici vârtejuri infernale
Nu m-au doborât în viață, m-am săltat ca din morminte...
Îmi scot lutul de pe mine, și sub streșini fluviale
Las o ultimă slineală, înțeleaptă și cuminte.


Plouă...plouă ca din raiuri, să mai spele din păcate,
Spală lacrima ce cade din blestem mocnit...de frate...