Acasă... - autor Aurora Luchian

 

Acasă... - autor Aurora Luchian

Ni s-au mutat părinții, pe rând, în cimitir,
E satul tot mai jalnic, mâhnit ca un martir;
Ne-au așteptat o vreme, cu sufletul hrănit
De o speranță vie, și mult i-am mai rănit.

E-așa pustiu pe drum, doar praf, ca altădată…
Iar pomii, alte soiuri, nici dudul nu-i la poartă,
S-a înnoit și gardul, - grădina e la fel -
Iar câinele e altul, nu-i dragul Azorel.

Ce liniște profundă e-n curte, peste tot…!
Mă-ntâmpină zâmbind, un băiețel de-un cot,
Îmi face semn cu mâna, vădit, că-i bucuros,
E strănepotul tatei, nepotul meu frumos!

Îi mângâi obrăjorul…doar tata m-aștepta
Să-mi ducă din bagaje, bătrân, mă ajuta…

Prieten drag, prieten...fost... - autor Aurora Luchian

Când te zbăteai în semiîntuneric,
M-am transformat în punte pentru tine,
Să traversezi, să ieși din golul sferic,
Iar pe alt ”mal” te-ai depărtat de mine.
***
Și ți-am suflat pe răni nevindecate,
Să-ți estompez dureri usturătoare,
Și gândurilor tale-ntunecate
Le-am dăruit lumină și culoare.

În clătinări febrile, în frisoane,
Melancolia ta primejdioasă,
Care vedea doar hăuri și bulboane,
Am remontat-o sus, sârguincioasă.

De multe ori m-ai atârnat ca orbul,
Și te-am cărat în spate vitejește,
Te-am bandajat...tu lacom precum corbul,
Mi-ai smult bucați...da sângele mânjește...

Să nu mă strigi cândva, din hăuri, doborât...
Nu sunt dezamăgită! Sunt demnă, și atât !

Bucăți din raiul dimineții - autor Aurora Luchian

În răcoarea dimineții,

Muști bucăți din raiul vieții.

Nu-i nici vânt să ia din rouă,

Ca un Mir în ziua nouă.

Aș face rezervă-n taină,

Într-un buzunar, la haină,

Da mă tem că boarea rece

Mi-o usucă când va trece.

Aș sorbi-o însetată,

Da câmpia afectată

De dogoare, uscăciune,

Șade arsă-n rugăciune...

Trec prin boabele de rouă,

Licărind în ziua nouă,

Și în boarea dimineții,

Iau bucăți din raiul vieții.

Rămâi cu bine, grădiniță ! - autor Aurora Luchian

 

Rămâi cu bine, grădiniță! - autor Aurora Luchian

Rămâi cu bine, grădiniţă!

Spune-ntristată o fetiţă.

Cu bine, jucării de pluş,

Cu bine, dragelor păpuşi!

Rămas-bun, căţel pătat,

Căci de codiţă te-am cărat

Şi zi de zi ai fost cu mine,

Te las acum, rămâi cu bine!

Şi tu, drăguţ de scăunel,

Uşor, plăcut şi mititel.

Ştiţi cât mă doare că vă las?

Adio, dragă ghiozdănaş!

Cu bine doamna mea frumoasă,

Mă ierţi că măzgăleam pe masă

Şi dădeam vina pe Andrei,

Îţi spun acuma tot ce vrei.

Acum că plec, nimic n-aş vrea

Decât să-mi dai iertarea ta,

Ai fost blândă şi răbdătoare.

Cu bine, doamna mea educatoare!

Toate reacţiile:

163Speranta Crasneanu, Vasilica Ilie şi alţi 161

Cântă ciocârlia - autor Aurora Luchian

 Cântă ciocârlia - autor Aurora Luchian

Plouă-n lanuri, prin ponoare,
Maci firavi, da țonțoroi,
Cu bluzițe de noroi,
S-au îmbujorat la soare.

Buruienele mânjite,
S-au clătit în bălți din ploi,
Căci pe cap un gogoloi
Le încovoia, sfrjite.

Pe bolta asediată
De nori, astru-i indecis,
Este bosumflat, precis;
Că o rază e-ncuiată.

Raza, prin fereastra scundă,
Cu privirea spre pământ,
Îl roagă șoptit, pe vânt,
Să o ia, să o ascundă,

Sub aripa-i transparentă,
Să o ducă peste lan,
Să-l usuce...și bălan,
Să-i ofere tril, ca rentă.

Cântă ciocârlia, cântă,
Cu un dor nemărginit,
Căci prin ploi a pătimit;
Și spre zări în zbor, s-avântă.

Se duc părinți noștri... - autor Aurora Luchian

 

Se duc părinții noștri, plăpânzi, înspre ”apus”,
Ieri te-ncurcau cu sfaturi, iar astăzi, iată, nu-s!
Se duc spre infinit, într-o odihnă lină,
Lăsând un gol imens...sunt fiica orfelină...

Ne părăsesc părinții, împuținați de boli,
Într-o tăcere sacră, cu alb velin de coli,
Și nicio rugăminte, suspin, și plâns, și dor,
N-o să le-ntoarne calea...e drum nemuritor.

Apun îndurerați căci fii sunt departe,
Cu rostul lor în viață, și parc-ar fi pe Marte,
Atât de rar ajung...și restul de cuvinte
Le spun în rugăciune, și la icoane sfinte.

Se duc părinții noștri...un abandon meschin,
Ne sfâșie durerea când știu că nu mai vin...

Plouă ca din raiuri - autor Aurora Luchian

Îmi scot șalul de pe umeri, pe o ploaie infernală,
Să mă spăl de ura lumii, vorbă crudă și poveri,
Voi păstra în amintire un blestem din primăvară,
Unde tata și-a dat suflul, măcinat de boli, mai ieri...


Curge ploaia cu șiroaie încercând să dilueze
Răutatea azvârlită de o gură-nveninată,
Spăl și demnitatea-n treacăt, și-i dau sfat să nu cedeze
Pizmei ce-a-mproașcat păcatul...Domnul dă nota de plată.


Nici furtuna, nici prăpădul, nici vârtejuri infernale
Nu m-au doborât în viață, m-am săltat ca din morminte...
Îmi scot lutul de pe mine, și sub streșini fluviale
Las o ultimă slineală, înțeleaptă și cuminte.


Plouă...plouă ca din raiuri, să mai spele din păcate,
Spală lacrima ce cade din blestem mocnit...de frate...